Care sunt acțiunile părinților care amplifică fricile copiilor?

Care sunt acțiunile părinților care amplifică fricile copiilor

Bun, am vorbit până acum despre fricile normale ale copiilor în funcție de vârsta pe care copilul o are și despre cum putem să îi ajutăm pe copii să își autoregleze fricile. De asemenea este important să vedem și care sunt acțiunile părinților care amplifică fricile copiilor. Și pentru a veni în întâmpinarea voastră voi adăuga și scurte soluții.

Acțiunile părinților care amplifică fricile copiilor + câteva soluții:
Interzicerea sau minimalizarea fricii.

Uneori părinții, din propria teamă pe care o simt sau din neputința pe care o resimt, încep să interzică frica. Dar, cum oare să dispară ceva ce simți, doar spunând ”Nu mai simți asta!”. Sigur, părinții nu se exprimă direct astfel, ci mai degrabă în termeni de tipul ”Nu are de ce să îţi fie frică!”, ”Nu există moștri!” sau ”Astea sunt prostii!”. Rezultatul nu este că frica dispare. De fapt, copilul ajunge să se simtă neînţeles, singur, ruşinat, ca și cum ceva este greșit la el fiindcă se simte astfel. Mai mult, probabil ca începe să îşi ascundă frica. Și știti !? O frică ascunsă şi nerostită devine o frică mai puternică!

Vă recomand să lăsați copiii să exprime ceea ce simt. Uneori doar simpla împărtășire face ca frica să își diminueze din forță. Ajută să îi rămâi acolo, disponibil, cu validare și iubire. Să îi răspunzi la întrebări, să îl încurajezi să vorbească și abia apoi puteți trece și la soluții.

Luarea prea în serios a fricii, accentuarea ei.

Există și extrema opusă, cea în care părinții exagerează frica, făcând-o să fie mai mare decât este în realitate. Aici intră strategiile de evitare a confruntării cu stimulii care declanșează frica. De exemplu trec pe partea opusă a străzii dacă văd un câine.

Vă recomand să învățați copiii cum să înfrunte frica prin expunere graduală la ea.

Accentuarea pericolelor posibile.

Aici mă refer în principal la situațiile în care părinții înșiși sunt temători și tind să transmită asta copilului prin exprimările de tipulAi grijă când te urci, să nu cazi şi să îţi rupi mâna!”, ”Nu te duce acolo că te muşcă câinele!”, ”Stai aici că te lovește bicicleta!”, ”Nu te sui în tobogan că o să cazi” etc. Când se expun în permanență diverse posibile pericole se induce o stare de frică și de alertă care îngrădește copilul să fie așa cum este el, să exploreze.

Vă recomand să analizați obiectiv când o situație poate fi cu adevărat periculoasă.

Expunerea la imagini și filmulețe media nepotrivite vârstei.

Sunt imagini, desene, filmulețe, emisiuni TV care pot induce frica. De exemplu știrile TV unde se prezintă informații negative, uneori chiar distorsionate. De asemenea există filme și desene recomandate pentru copii mai mari care pot percepe foarte bine diferența dintre realitate și ficțiune, dar care pot fi nocive copiilor mici care nu au capacitatea să facă această diferențiere la fel de bine.

Vă recomand să limitați accensul copiilor la imagini și filmulețe care nu sunt recomandate pentru vârsta lor. De asemenea este important să alegeți programele pe care le vizionează copilul și să rămâneți atenți la ce are acces copilul în lipsa voastră.

Un mediu familial stresant.

Când copiii trăiesc într-un mediu imprevizibil, cu schimbări frecvente, fără cel puțin un adult care să rămână atent la nevoile copilului și să îi ofere un sentiment al siguranței, există riscul să se dezvolte frici. Bineînțeles, cu cât mediul este mai stresant sau traumatic (abuz fizic, emoțional, psihologic) cu atât riscul de a se manifesta frici intense este mai mare.

Vă recomand să le asigurați copiilor un mediu stabil, clar, cu reguli și limite clare adaptate vârstei și să rămâneți o prezență previzibilță și constantă în viața lor.

 

Sursă poza: Ralston Smith @ Unsplash

 

 Vă invit să dați like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter, prin introducerea adresei de e-mail (dreapta paginii, rubrica “Notificări articole”). 

 

 

Sunt licențiată în Psihologie și în Asistență Socială și sunt fascinată de psihicului uman și capacitatea lui de a supraviețuit și a se reconstrui indiferent câte furtuni e obligat să ducă. Am finalizat masterul „Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și familiei” și un program de formare în specializarea ”Psihoterapia integrativă a traumei”. Cred cu tărie că oamenii sunt făcuți să fie buni și să iubească. Unii nu își dau voie. În ei stau bine de pază durerile, fricile, mecanismele de apărare, furia. Toate zidurile pe care și le-au ridicat singuri, pentru că altă dată au trebui să se apere. Altfel nu ar fi putut trăi. Altfel nu știu să trăiască. Dar altfel se poate!
Articole create 490

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.